Translate

duminică, 25 mai 2008

BAILE HERCULANE



Statiunea Baile-Herculane este integrata în Parcul National Valea Cernei-Domogled, si are o pozitie deosebit de pitoreasca. Asezarea ei atractiva pe fascinanta vale a Cernei, la o altidudine de 160 m, pe aceiasi paralela cu Nisa si Venetia, îi confera un climat agreabil, cu influente mediteraneene.
Originea Bailor Herculane se întinde pe o durata de aproape doua milenii. Atestarea documentara a statiunii dateaza din anii 153 e.n În perioada civilizatiei romane, statiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atractie pentru aristrocatia Romei antice. Împresionati de exceptionala putere tamaduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sositi în Dacia le-au închinat un adevarat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.
Statiunea Baile-Herculane are un patrimoniu istoric de exceptie, memoria vie a 1855 de ani de existenta (153 – 2008) neîntrerupta a statiunii. Din timpul romanilor au ramas numeroase vestigii : apeducte, bai, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de multumire aduse zeilor pentru vindecare.
Dupa 1718 (Pacea de la Passarovitz) începe istoria moderna si contemporana a Bailor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstructia si modernizarea « bailor », a cailor de acces, granicierii banateni construind aici majoritatea edificiilor din statiune, care poarta amprenta unui baroc austriac impresionant. În statiune exista Muzeul Nicolae Cena, ale carui colectii au început sa fie constituite începând cu anul 1922.
Pacat ca in ultimii ani statiunea a fost lasata cam in voia sortii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu